Sprijinul psihiatric și psihologic este absolut necesar în tratarea problemelor care țin de sănătatea mintală și emoțională. Colaborarea celor doi specialiști poate oferi rezultate mai bune. Cu o intervenție complexă, pacientul se poate simți sprijinit din toate punctele de vedere în procesul său de vindecare. Important este să se facă primul pas și să se ceară ajutor specializat atunci când apar semnale care ar putea să indice că ceva este în neregulă. Din fericire, se pot găsi servicii în Timișoara, dar și în alte zone de interes, tocmai pentru a-i oferi clientului posibilitățile necesare ca să înceapă ședințele terapeutice.
Când e nevoie de sprijin psihiatric și psihologic
Sprijinul psihiatric și psihologic este elementar în demersul de vindecare al unei afecțiuni mintale. Fiecare specialist poate veni cu aportul său, astfel încât pacientul să se simtă susținut, dar și să primească mijloacele necesare care să-l ajute în acest proces. Organismul poate să transmită diverse semnale prin care arată că nu mai funcționează la capacitate optimă. Spre exemplu, aceste simptome pot fi reprezentate de atacuri de panică, anxietate care îți limitează viața, episoade de tristețe profundă, iritabilitate constantă, gânduri de inutilitate, dificultăți mari de concentrare, consum crescut de alcool sau alte substanțe ca formă de anestezie emoțională. În aceste situații, sprijinul psihologic ajută să pui în cuvinte ceea ce se întâmplă, iar sprijinul psihiatric poate fi necesar când semnele sunt severe sau când există risc, inclusiv atunci când apar gânduri de autovătămare sau de suicid. În Timișoara, dar și în alte orașe din țară, poți găsi servicii specifice care să ofere performanță, profesionalism, conectare permanentă.
Care sunt pașii unui parcurs terapeutic
Parcursul terapeutic începe, de fapt, cu o decizie importantă. Este necesar să recunoști că ai nevoie de ajutor și să îl cauți. Pentru mulți, acesta este cel mai greu pas, nu din cauza lipsei de opțiuni, ci din cauza rușinii, a fricii de judecată sau a ideii că ar trebui să se descurce singur.
Apoi urmează evaluarea inițială. La psiholog sau psihoterapeut, discuția se concentrează pe ce te aduce în terapie, cât durează simptomele, cum îți afectează viața, ce ai încercat până acum și care sunt resursele tale. Este o conversație care adună date, dar și un test de compatibilitate. În terapie, relația dintre pacient și specialist contează. Dacă nu te simți în siguranță să vorbești, procesul va fi mai dificil. Dacă simptomele sunt intense, dacă există insomnie severă, anxietate care paralizează sau episoade depresive adânci, următorul pas poate fi consultul psihiatric. Psihiatrul va evalua tabloul clinic, istoricul medical, eventuale comorbidități și poate recomanda investigații pentru a exclude cauze medicale.
Alte sfaturi de ajutor în îngrijirea sănătății mintale
Îngrijirea sănătății mintale nu se reduce la cabinet. Pe lângă ajutorul specializat, este important să se adopte o rutină sănătoasă de viață în vederea sprijinirii sănătății mintale și emoționale. Somnul, alimentația echilibrată, dar și mișcarea sunt obiceiuri sănătoase care trebuie integrate în viața de zi cu zi. O plimbare zilnică, chiar și scurtă, poate schimba tonusul psihic mai mult decât pare. La fel, alimentația și consumul de stimulente. Cafeaua și alcoolul în exces sunt lucruri care pot agrava anxietatea și somnul pe termen mediu.
De asemenea, îngrijirea mintală înseamnă să îți alegi atent oamenii și activitățile, scrie nhs.uk. Relațiile bune sunt benefice, de aceea este de preferat să te îndrepți către oameni care împărtășesc aceleași valori ca și tine și din partea cărora simți că găsești înțelegere și acceptare.
Sursa foto: freepick.com
